Chestionar ceas "Made in Romania"

Create your own user feedback survey

Universal Geneve Aero-Compax - ceasul blazon

Universal Geneve. Numele ăsta îmi suna atât de familiar... Nu pentru că am vreo legătură cu Elveția, ci pentru că am fost crescut de o persoană care purta zilnic la mană un ceas UG. Bunicul meu.

Bunicul meu reprezintă pentru mine idolul suprem, o combinație de Hercule, Adonis și Icar. Poate pentru că așa l-am privit cu ochii copilului fascinat, ori poate că toate poveștile ce îl amintesc, îl zugrăvesc supra-natural.

Bunicul meu este colonelul aviator Ștefureac Dumitru (1926 - 1988). Absolvent al Școlii de Ofițeri Naviganți de la Tecuci - promoție aprilie 1950.

A debutat ca pilot în Regimentul 108 Aviație, de unde a fost selecționat în unitatea de elită a aviației române - Flotila 50 Aviație Transport (U.M. 01900), cunoscută drept "Flotila Specială" sau "Flotila Prezidențială".

Această unitate a fost înființată dintr-un motiv simplu.

Până la catastrofa aviatică din noiembrie 1957, de pe Aeroportul Vnukovo din Moscova, înaltele oficialități din România erau transportate cu aeronave şi piloţi sovietici. La trei luni după accidentul în care Nicolae Ceaușescu a scăpat doar cu răni superficiale, dar piloții ruși și secretarul Comitetului Central de atunci, fostul ministru de externe Grigore Preoteasa şi-au pierdut viaţa, conducerea statului a decis înfiinţarea unei subunităţi speciale de transport aerian în cadrul Ministerului Forţelor Armate, compusă dintr-o escadrilă de avioane mediu-curier şi alta de elicoptere.

Bunicul meu a fost pilotul-comandant al unuia dintre cele 4 echipaje care au format escadrila de avioane. Din miile de ore de zbor pe aparatele IL-14 (Ilyushin), LI-2 (Lisunov), AN-24 (Antonov), IL-18 D (similar cu Ilyushin-18, dar cu rezervor suplimentar pentru mărirea autonomiei), BAC 1-11 (British Aircraft Corporation), nu puține au fost pentru „misiuni speciale de importanţă excepţională”, acestea cuprinzând și transportul familiei prezidențiale, a înalților demnitari comuniști, precum și al altor V.I.P.-uri ale vremii (Patriarhul Rusiei Alexy I, vedete internaționale invitate la Cerbul de Aur, ș.a.).

Revenind la Universal Geneve, din câte am putut să aflu, Aero-Compax-ul bunicului meu este primit în 1955 (posibil 1954) în semn de apreciere, pentru merite deosebite, de la conducerea P.C.R. și a Ministerului Forțelor Armate. Posibil ca "meritele deosebite" care l-au remarcat să fi fost una dintre cele două aterizări forțate, despre care știu că bunicul meu le-a realizat cu succes.

Bunica mi-a povestit că în 1956, când încă era curtată de bunicul meu, înainte ca acesta să efectueze un antrenament de salt cu parașuta, i-a lăsat Aero-Compax-ul spunându-i că "dacă nu se va mai întoarce", ea să păstreze ceasul în amintirea lui.

Dincolo de tehnicile subtile folosite de "Tataia", este cunoscut faptul că acest ceas a fost prețuit și purtat cu mândrie ani la rând. Până când, a încăput pe mâinile unui fost membru al echipajului său, care se îndeletnicea printre altele și cu ceasornicăria. 

Pe nenea ăsta țin minte că îl chema Nichifor și că avea în apartamentul său foarte multe machete de avioane, care mă fascinau teribil. 

Nu știu cum, dar Nichifor a reușit în timp, sub masca servisării regulate, să măcelărească Aero-Compax-ul și orice alt ceas funcțional din casa alor mei (fie el de mână, de masă, pendulă).

Cert este că de prin 87'-88' bunicul nu a mai purtat ceasul...pseudo-ceasornicarul îl reușise să îl pună pe butuci!

Aero-Compax-ul a stat într-un sertar 27 de ani, până când am îndrăznit să îl revendic. Am început să mă documentez și să găsesc soluții pentru restaurarea lui.

Prima vizită am făcut-o la o faimoasă ceasornicărie de pe Bulevardul Unirii, în apropiere de Casa Poporului. Din start mi-au spus că nu repară Universal Geneve, pentru că nu se mai găsesc piese de schimb și mi-au recomandat cu căldură celebra firmă a ilustrului domn Ceciu.

M-am prezentat la recepția acestui laborator de orologerie situat în incinta fabricii Mecanică Fină, unde un domn aproape amabil m-a întâmpinat și după ce a privit câteva secunde ceasul, mi-a spus sec că ei nu pot repara ceasul, pentru că nu este într-o stare foarte bună. Am cerut un diagnostic și o estimare de preț a reparației, iar răspunsul a fost că nu își pot asuma răspunderea că vor putea să repare mecanismul, drept urmare refuză să îl primească. La insistențele mele, mi-a explicat că deși laboratorul are ca obiect de activitate și restaurările de ceasuri, "șeful" le-a interzis să mai accepte acest tip de lucrări. L-am rugat să mă îndrume spre o altă soluție, însă nu l-am impresionat suficient încât să mă ia în seama. 

În aceeași zi am reușit să identific o cunoștință comună cu dl. Ceciu și i-am transmis acestuia din urmă un mesaj, în care i-am explicat ce problemă am și ce doresc. Răspunsul său a fost (citez exact): "Probabil că ceasul dvs. nu are valoare comercială mare și nu se merită să fie reparat." 

Cu toate că am fost lăsat fără replică, nu m-am descurajat și în final, după lungi căutări am ajuns la un ceasornicar talentat, ambițios și pasionat, care a acceptat să lucreze la proiectul de restaurare.

Numele lui este Adrian Sîrbu. Restaurarea s-a întins pe parcursul unui an întreg și a cuprins multe ore de muncă minuțioasă. A fost înlocuit arcul, 2 rubine, fosfor nou pe indicatoare, a fost curățat cadranul, au fost înlocuite șuruburi, geam nou, a fost polishată carcasa și au fost rezolvate multe alte probleme pe care ceasul le căpătase în atâția ani de uz.

Acest superb Universal Geneve Aero-Compax a devenit un blazon, iar atunci când îl privesc sau când îl port, mă simt cu adevărat mândru și onorat.

Watch out!

DOXA e DOXĂ! - Scurtă istorie a celebrului brand.

Fondatorul companiei Doxa se numește Georges Ducommun (1868-1936), născut în celebrul orășel Le Locle situat la poalele munților Jura, în cantonul Neuchatel din Elveția.

Ca paranteză, Le Locle (aflat în apropierea orașului La Chaux-de Fonds) este recunoscut ca fiind locul de naștere al industriei orologiere elvețiene, cu rădăcini datate în anii 1600. 

Această micuță localitate populată de 10.000 de oameni este locul de baștină al brandurilor Mido, Zodiac, Tissot, Ulysse Nardin, Zenith și Universal Geneve. Încerc să îmi imaginez cum în vremurile când pe la noi Mihai Viteazul se bătea cu turcaleții și încerca unirea Principatelor, micuții elvețieni stăteau cocârjați pe măsuțe lor băgați cu nasurile în orologii… 

Revenind, Nea’ George Ducommun a fost unul dintre cei 13 copii ai unei familii sărace, iar la 12 ani a devenit ucenic într-o fabrică specializată în montarea mecanismelor de ceas în carcase.

Când a împlinit 20 de ani și-a deschis propria ceasornicărie. A muncit din greu să își dezvolte afacerea, de vreme ce era nevoit să parcurgă cei 10 km până la orașul La Chaux-de Fonds, pentru a livra ceasurile personal, chiar și în toiul iernii.
Un an mai târziu, în 1889, la Neuchatel, Ducommun înfiinţează viitoarea firmă Doxa, pe-atunci „Georges Ducommun Fabrique DOXA”.

„DOXA” provine din greaca veche și înseamnă „credință” sau „opinie” (cuvântul “ortodox” este format din „orthos” - cale dreapta si „doxos” – credinta).

Nu știu dacă Nea’ Georges a gândit așa adânc, sau doar i-a plăcut cum sună, însă pot spune că acest cuvânt a devenit cunoscut pe plaiurile mioritice datorită preciziei și calității ceasurilor sale.

Întorcându-ne la povestea noastră, la doar 7 ani de la înființare, în 1906, Doxa primeşte deja o medalie de aur la Expoziţia Internaţională de la Milano. Sunt vremuri bune pentru afaceristul elveţian, care iniţiază legături cu personalităţi din lumea întreagă; printre acestea şi cu aventurosul prinţ român George Valentin Bibescu.

Astfel, în 1902, prinţul Bibescu parcurge cu maşina sa (un model Buick) distanţa Geneva-Bucureşti în doar 73 de ore şi 45 de minute, iar timpul-record este cronometrat cu un ceas de buzunar Doxa, dăruit de Ducommun. Se pricepea omu’ la marketing…

În 1908, firma Doxa patentează primul ceas cu mecanism cu rezervă de energie de opt zile, în 1910, brandul Doxa e înregistrat, iar fabrica primeşte o denumire nouă, „Doxa Watch Factory”. Un an mai târziu, Doxa introduce şi pune în vânzare ceasurile patentate cu rezervă de energie de opt zile şi aproape peste tot în lume, acestea sunt folosite drept standard orar de către personalul din domeniul feroviar.

Într-un târziu, succesul afacerii sale i-a permis lui Georges Ducommun să locuiască înghesuit în
Chateau des Monts, care în prezent este transformat în celebrul muzeu al orologeriei din Le Locle. Ca să “facă o aroganță”, distanța de la castel la fabrică o parcurgea cu trăsura. Mai apoi, când au apărut trăsurile fără cai, Georges Ducommun a fost printre primii posesori de automobile din Elveția. Avea un garaj construit pe proprietatea sa, precum și propria sa pompă de benzină. Asta înseamnă să fii…orologier.

La începutul anilor ’30, exponențiala dezvoltare a industriilor automobilistice și aeronautice, a pus presiune pe ramura orologeră, această perioadă reprezentând una dintre cele mai mari provocări pentru manufacturierii de ceasuri.
Ca un industriaș abil și un pasionat al automobilismului, Georges Ducommun a reacționat prompt dezvoltând producția de ceasuri de bord pentru automobile și aparate de zbor.
În 1921, un model Doxa e ales de compania auto Bugatti drept ceas de bord (ceea ce face ca marca să fie asociată în istorie cu recorduri de viteză auto), dar şi drept cronometror pentru dirijabile Zeppelin, submarine sau avioane.

Istoria brandului consemnează prezenţa acestuia atât în primul, cat şi în cel de-Al Doilea Război Mondial (ceasuri Doxa pe mâinile combatanţilor), iar în 1944, firma – redenumită „Manufacture des Montres Doxa” – lansează şi primul său ceas de mână cu secundar care se opreşte la fiecare secundă (până atunci ceasurile mișcau constant secundarul).
În 1957 e lansată colecţia Doxa Grafic, al cărei stil simplu şi elegant e inspirat de curentul Bauhaus; ceasurile au formă pătrată, inovatoare pentru acea perioadă, când forma rotundă domina lumea orologeriei.
Colecţia înregistrează un succes remarcabil, primind o diplomă pentru cea de-a 25-a participare la Târgul de la Basel şi una din partea Clubului de Publicitate de la Laussane, pentru standul prezentat la târgul din oraş.

Zece ani mai târziu, în 1967, Doxa lansează pe piaţă colecţia de ceasuri SUB cu ecran portocaliu, care dă naştere unei adevărate „orangemania”, iar culoarea cu pricina devine un simbol al ceasurilor pentru scufundări.
În 1997, familia Jenny, cunoscută în lumea orologeriei elveţiene de patru generaţii, achiziţionează Doxa, iar în 2009, la 120 de ani de la fondarea firmei, e lansată o colecţie specială, „Château des Monts”, dar şi volumul „Doxa 1889”.

Pe tărâm românesc, alături de legătura pe care fondatorul Ducommun o întreţine cu prinţul Bibescu, istoria brandului consemnează că Doxa a existat în ţara noastră chiar şi după instaurarea regimului comunist.

Cu toate că oferta cuprindea Pobede, Vostokuri, Slave și alte ceasuri rusești cu nume suave, Doxa, alături de Atlantic, continua să existe pe încheieturile celor ce doreau să demonstreze un statut social aparte.

Se cuvine amintit şi faptul că Academia Tehnică Militară din Bucureşti obișnuia să ofere ceasuri Doxa celor mai buni absolvenţi. Mai mult, ca o dovadă a prezenţei constante a brandului pe tărâm românesc, colecţia Muzeului „Nicolae Simache” din Ploieşti conţine o frumoasă colecţie de ceasuri Doxa (dintre care unele sunt ediţii limitate). Multe dintre aceste ceasuri au aparţinut unor personalităţi ale lumii culturale sau politice româneşti.

Doxa este un brand cunoscut și recunoscut de majoritatea românilor. Nu este un ceas de lux, dar este un elvețian pur-sânge cu nume familiar.
Dacă răscoliți casa bunicilor sau aveți vreun unchi care o ardea fashonist prin '80, sigur veți găsi o Doxă, fie ea și buboasă. După o vizită la un ceasornicar priceput și alegerea unei curele de calitate, veți fi posesorii unui obiect vintage-chic care va atrage priviri și în mod cert va deveni subiect de discuție.

Watch out!




http://www.doxawatches.com/

http://www.historia.ro/

Scurtă istorie a curelelor NATO

Care este legătura dintre o curea de ceas şi nişte tipi care au semnat un tratat la Bruxelles? Chiar dacă ştii sau nu exact ce este o curea NATO, sunt absolut convins că ai văzut cel puţin una. Trendul curelelor NATO se impune în mod agresiv în industria horologieră, iar ele sunt purtate la aproape orice ceas, de la un Casio de 150 de lei, la un Hamilton de 2.500 lei şi până la un Breitling de peste 30.000 euro.

Deși unii nu privesc cu ochi buni ideea de a purta curele de 50 de lei la ceasuri scumpe, curelele NATO sunt apreciate pentru că sunt funcţionale, rapid interschimbabile şi arată al naibii de bine.

Acest tip de curea a apărut în anul 1973 în Marea Britanie, iar denumirea originală este de fapt „G10”. Trupele britanice erau dotate cu articolul „DefStan 66-15” (British Ministry of Defence Standard), care era o curea fabricată din nailon, în culoarea “Admiralty Grey”, cu lăţimea de 20 mm, cataramă şi inele din alamă nichelată.

Pentru a căpăta minunăția asta, ostașul britanic trebuia, civilizat, să completeze un formular. Denumirea formularului: G1098...pe scurt G10. Iacătă de unde numele bulendrei în cauză.

Fiind de sorginte militară, cureaua a trebuit să fie funcţională, sigură şi rezistentă. Astfel, prin designul ei - care are o parte suplimentară ce petrece carcasa prin partea din spate - ceasul se ataşează foarte uşor, ocupă poziţia perfectă pe încheietura mâinii şi este asigurat în cazul ruperii unuia dintre telescoape.

Versiunea curentă de G10 are lăţimea de 18 mm (distanța dintre anse a ceasurilor din dotare marca CWC – Cabot Watch Company), iar catarama şi inelele sunt fabricate din oţel inoxidabil.

În timp, regimentele armatei englejilor au început să comande curele în culorile specifice unităţii, cu dungi în diferite culori şi combinaţii.

James Bond-ul din Goldfinger, a purtat la Rolexul Submariner o curea de nailon de culoare navy blue cu dungi roşii şi kaky, cunoscută în prezent cu denumirea de curea “Bond NATO”.

Cu toate acestea, deşi este foarte asemănătoare cu un G10, Sean Connery a purtat cureaua în 1964, când se turna Goldfinger, cu 9 ani înainte de a se inventa cureaua NATO. 

Lăsând la o parte chestiunea cronologică, este destul de clar că nea' Connery purta doar o simplă curea fabricată dintr-o singură bucată de nailon, un fel de mamaie a curelei NATO.

Deși Bond este un trendsetăr, a curs multă apă pe Dâmbovița până când această bazaconie să fie la modă. Ca şi multe alte trenduri inspirate din articole militare folositoare vieţii cotidiene, cei care au adoptat primii moda G10, au fost în mod sigur atraşi de utilitatea şi aspectul tactic mişto.

Curelele NATO sunt ieftine (cu excepții bineînțeles), foarte trainice şi pot fi uşor schimbate, în funcție de ținută (am povestit aici despre regulile asortării). Puteți alege în funcție de calitatea, materialul (nailon sau piele) şi gradul de finisare. Găsiți variante de NATO cu 3 sau cu 5 inele, sau curele Zulu (o variantă cu inele rotunjite).

Eu am procopsit câteva vintigiuri din colecție cu niște NATO din piele şi vă pot spune că le şade extrem de bine.

În opinia mea, trendul NATO nu va dispărea curând. Gândiţi-vă că producători ca Hamilton, Tudor, Blancpain sau Bremont oferă acest tip de curea în echiparea de bază a unor modele aflate pe piaţă.

Watch out!

Reguli de bună purtare a ceasului sau cum asortăm ceasul ținutei.

M-am îmbrăcat, m-am încălțat, freza e făcută, cheile de la bolid sunt în buzunar...sunt gata să ies pe ușă. Dar...ce iau pe încheietură?

Nu e chiar așa de simplu. Pentru noi bărbații, ceasurile pot deveni o pasiune, așa cum pentru femei, pantofii sunt obiecte de fascinanție.

Majoritatea masculilor purtători de ceas nu respectă nicio regulă când vine vorba de asortarea acestuia cu restul ținutei. Legile bunului gust ne obligă însă să integrăm acest important accesoriu în vestimentația aleasă.

În mod cert, moda influențează dimensiunile carcaselor ceasurilor. Chiar dacă în anii 1930-1940 să porți un ceas de dimensiuni reduse era o virtute (diametru de 30-35mm), în ultima perioadă exagerările industriei feșion au creat "buboaie" de peste 55 mm în diametru.

Ca regulă, indiferent de forma carcasei, ceasul trebuie să se încadreze estetic în proporțiilor corpului tău. Dimensiunea încheieturii, înălțime etc. O carcasă de dimensiuni medii ar fi în diametru de 40-42mm. 

Dacă prietenii te strigă Hulk și te-ai pricopsit cu un ceas de școlăriță, lasă-l acasă sau fă-l cadou unei nepoate. Reciproca e valabilă.

Sunt multe de spus și despre brățările metalice și curelele ceasurilor. 

Brățările de ceas, fie din oțel, fie din haur (după buget coane Fănică), sunt foarte practice, se închid rapid, sunt simplu de ajustat și trainice. Le găsim de regulă în două culori. Cele aurii, care se potrivesc cu ținute în nuanțe de maro, bej, kaki și cele argintii, care sunt compatibile cu ținutele în nuanțe de negru, gri și albastru. Poți purta un ceas cu brățară atât la ținutele elegante, cât la cele casual și, în anumite situații, la cele sport. 

Cu toate avantajele lor, brățările se uzează în timp, se mătuiesc , iar în cazul purtării excesive devin nemiloase cu pilozitățile rebele ale încheieturii mâinii.

Deși nu sunt preferatele mele, există totuși un tip de brățară pe care îl apreciez. Mesh se numește. E un soi de împletitură metalică, care dă un aer de eleganță chiar și unui ceas cu alură sportivă.

Dacă vine vorba de curele, ele se găsesc într-o largă varietate de materiale și culori: piele, material textil, cauciuc, silicon, PVC și alte bazaconii de materiale sintetice.

Poți purta cu demnitate o curea de văcuță de Bărăgan, dar te poți deda la și fițe dermice de crocodil, șopârlă, piton, struț și alte orătănii.

La un ceas de calitate, poți purta mai multe curele/brățări alternativ, pentru a te putea asorta.

Pentru a fi de bonton, trebuie doar să aplici câteva reguli simple universale de cromatică:

Argintiul se asortează cu negrul, griul și albastrul, iar dacă alegi auriu, el va merge cu maroul, bejul, bronzul și alte tonuri neutre.

În mod normal cureaua ceasului se asortează cu pantofii și cureaua pantalonilor.

Nu este suficient să asortezi cureaua ceasului la ținută, deoarece dacă nu porți ceasul potrivit, nu vei fi luat în serios.

Nu demult, am cunoscut un nene care încerca prin toți porișorii săi să epateze, să lase impresia unui bisnismen de succes. Misterul a fost dezlegat în 4 secunde privindu-i pantofii și, bineînțeles, ceasul de mana. Despre pantofi nu e locul și nici momentul să discutăm, dar despre ceas vă pot spune că era exact marca și modelul din imaginea alăturată. Dacă de la distanță, un ochi neantrenat ar spune că e ok, la o privire mai atentă îți dai seama ce hram poarta. Prețul de retail al bijuteriei este fix 50 lei.
Așadar, atenție! Ceasul poate spune fără îndoială multe despre persoana care îl poarta. 

Fașhoniștii susțin că un bărbat cu stil ar trebui să aibă în gama sa de accesorii cel puțin 3 tipuri de ceas.

Ceasul elegant este dedicat ținutelor business și celor de seară, evenimentelor speciale, formale. Ceasul inspiră sobrietate, finețe, minimalist. Este de preferat să fie cu afișaj analogic și nu digital. Cureaua ceasului ar trebui sa fie din piele neagra sau maro. Poate fi un ceas modern sau un ceas vintage. Cum, în majoritatea cazurilor, cămașa este albă, ar fi de preferat un ceas cu cadran alb. Cămașa trebuie să alunece peste ceas, așadar orientați-vă spre modele slim.

Asortarea curelei ceasului la costum respectă aceleași reguli ca în cazul curelei pantalonilor și pantofilor.Trio-ul verighetă-cataramă-ceas nu trebuie neglijat. În funcție de ceas se aleg butonii și acul de la cravată.

Ceasul casual poate fi analogic sau digital. Poate avea curea mai lată sau brățară. Perfect pentru
purtat în timpul zilei, la muncă sau pentru o ieșire în oraș.

Se pot asorta excelent la tricouri polo, cămăși casual, jeanși și pantofi sport.

Ceasul poate avea anumite detalii, cum ar fi secundarul sau cusătura curelei, colorate în culori vii.

Ceasul sport se recomandă doar pentru ținutele sport sau casual-sport. Nu au doar un design modern, dar si multe functii utile. Tocmai pentru ca sunt create sa reziste la solicitari fizice, sunt construite din materiale durabile, au rezistenta mai mare la apa. Este de regulă digital, dar poate fi și analogic, rezistent la șocuri, la apă și trebuie să aibă și cronometru. Are curea de cauciuc.

Chiar dacă ceasul nu definește întru totul o persoană, el face parte din definiția persoanei.


Watch out!

Tissot-ul lui Bogdan

În urmă cu câteva zile, prietenul meu Bogdan, pasionat de ceasuri, mi-a cerut părerea despre Tissot Le Locle. Mi-a spus că îi place mult și că a strâns ceva bănuți pentru o achiziție. Deși modelul nu e tocmai pe wishlist-ul meu, am încercat să fiu obiectiv. În fine, omul a decis că îl vrea neapărat pe încheietură, a început să caute pe net și a găsit pe OLEICS un precupeț cinstit, plin de Tissot-uri noi nouțe la prețuri ȘOC! Adică mai puțin de jumătate din prețul de distribuitor.

Prevăzător din fire și ancorat în realitatea românească, Bogdan, a intenționat să ducă ceasul pe care și-l dorea, la o verificare a autenticității la un alt prieten, pe nume Adrian Sîrbu, care se întâmplă să fie orologier cu școli prin Elveția....vă voi povesti despre el într-o altă postare dedicată. Îmi amintesc că Adi mi-a spus odată că Tissot-ul este a doua marcă preferată de industria de fake-uri și că reproducerile au ajuns să fie atât de fidele, încât singurele modalități de deosebire ajung să fie cântărirea carcaselor, iar pentru cele clonate aproape de perfecțiune, studiul atent al verso-ului indicatoarelor.

Știind exact ce vinde, precupețul a fost de acord cu verificarea la "orice oră", la "orice" ceasornicar, fiind convins că va vizita o magherniță înghesuită prin vreun cotlon, unde își va da cu părerea un uncheș de cartier, care repară umbrele, schimbă baterii și curele taiwaneze. De abia când a auzit că punctul de întâlnire e la kilometru' zero, în fața punctului de service al celui mai mare distribuitor de ceasuri, cinstitul negustor a devenit foarte ocupat. Atât de ocupat încât i-a fost imposibil să se mai întâlnească cu prietenii mei.

O sa întrebați: Și? Care e șpilul?
Păi, șpilul are legătură cu subiectul de astăzi:

Ce alegem? Original sau fake?

Depinde despre ce tip de reproduceri discutăm. Ei bine, da. Sunt de mai multe feluri.

Fake-ul ordinar - până și un căruțaș din Frecăței de Tulcea, îți va râde în nas dacă te vede cu așa ceva la mână. În principiu doar brandul este identic cu originalul, în rest nu prea au lucruri în comun. Calitatea materialelor este mizerabilă, indicatorii cronografelor sunt lipiți de cadran etc. Nu sunt multe de spus. Nu știu exact care e publicul țintă la care s-a gândit manufacturierul din Guangzhou.

"Homage" - ceasul care deși pare să respecte întocmai detaliile unuia produs de un brand celebru, poartă un cu totul alt nume și alt logo. Producătorii unor astfel de "minunății" nu fac decât să copieze părțile componente ale ceasuri de renume, să le asambleze și să le arunce pe piață. O parte din acestea reproduc ceasuri vintage celebre. Această activitate este legală și se pare că homage-urile sunt apreciate de unele mici comunități de colecționari de pe net. De regulă acest tip de replică are o calitate de reproducere net superioară față de fake-uri. Asta pentru că nu încearcă să fie o alternativă low-cost a originalului, ci își propun să fie o versiune modernă a ceva ce este prea dificil sau imposibil de obținut.

Clone 1:1 - de departe cele mai periculoase. Nu de puține ori, în goana după statut, persoane de bună credință au cumpărat – cu zeci de mii de euro – ceasuri care valorau doar câteva zeci de euro. Internetul mustește de magazine online care oferă astfel de clone, replici sau reproduceri AAA++ sau cum s-or mai numi... 

Vacheron Constantin, Patek Philippe sau IWC la 650 lei șed mândre la mâinile unor persoane care vor cu tot dinadinsul să creeze aparența obișnuinței cu luxul.

Dacă din senin vi se ivește o "ocazie unică" de a cumpăra un ceas de lux "ieftin ca braga" de la persoane necunoscute și din diverse motive nu aveți posibilitatea să obțineți o autentificare de la un ceasornicar de încredere, recomandabil e să vă resemnați...sunt foarte mari șansele să fie o țeapă. Cu toate acestea, e util să cunoașteți unele detalii care fac diferența dintre țeapă și ocazie:

Căutați informații detaliate despre ceas pe site-ul producătorului sau pe alte site-uri de profil, inclusiv prețul de pe piața locală;

Observați detaliile pieselor - acestea sunt tratate de producătorul unui original cu mare grijă. Verificați finisajele și calitatea materialelor folosite la fabricarea carcasei, remontoarului, cadranului, marcajelor, indicatorilor, indecșilor, ornamentelor, curelei, brățării (gradul de finisare al zalelor) etc. 

Studiați cu atenție numele gravat pe ceas și seria acestuia. Niciodată un ceas al unei companii cunoscute nu va avea defecte ale gravurii sau imperfecțiuni ale culorilor;

De multe ori fake-urile nu sunt capabile să reproducă toate funcțiile originalului (de ex. unul dintre butoane nu acționează funcția corespondentă);

Producătorii care pot clona un ceas original, pot copia și câteva certificate de garanție;

Greutatea - un fake e întotdeauna mai ușor decât un original, datorită calității aliajelor din care sunt produse părțile componente și a numărului de părți componente în sine;

Calitatea mecanismului - diferențele sunt clar perceptibile.

De ce ai alege o clonă?
Personal, decât să am la mână un Patek Philippe fake, aș purta mai degrabă cea mai buboasă și slută Raketa.
Să spunem că îți dorești un Ferrari de 200.000 de euro. Nu ți-l poți permite. Corect. Nici eu și nici restul de 98% din populația Globului. Dar ți-l dorești pentru stilul, performanțele și muzica motorului. Găsești un precupeț care vrea să îți vândă un "Ferrari Clona 1 la 1, AAA++, cu 20.000 de oiro, la fel de bun ca originalul". Te pune pe gânduri. Deși 20.000 nu sunt bani puțini, merită totuși...toată lumea va vedea că ai un Ferrari. Toți dușmanii. Valoare...

Îți cumperi "Feruxarri-ul"până la urmă, dar primul lucru pe care îl constați este că motorul e de 1,4 și scoate fum gri. După o săptămână vezi că vopseaua începe să se exfolieze. Apoi, începi să remarci că interiorul și plasticele sunt de o calitate mult mai proastă decât ale unei mașini normale de 20.000 de euro. În curând veri realiza că mașina ta fake este o mizerie indiferent de motivul bucuriei oferite în primele ore după ce ai cumpărat-o. Mai mult decât atât, sunt mulți care văd că este un Feruxarri și ești penibil.

În urmă cu câțiva ani Federation of the Swiss Watch Industry estima că anual sunt produse peste 40 de milioane de ceasuri false, iar în același interval de timp, industria elvețiană produce circa 30 de milioane de ceasuri. De asemenea conform aceleiași surse, între 15% și 30% din search-urile de ceasuri de pe internet implică ceasurile replica.
Cine susține fenomenul?
Clienții de fake. Ecuația e simplă. Legea comerțului. Cerere și ofertă.

Astel, în 2009 Fondation de la Haute Horlogerie si aceeași Federation of the Swiss Watch Industry au lansat o campanie împotriva cumpărării ceasurilor fake. 

Campania se numește“Fake Watches are for Fake People”.

Watch out!