Care este legătura dintre o curea de ceas şi nişte tipi care au semnat un tratat la Bruxelles? Chiar dacă ştii sau nu exact ce este o curea NATO, sunt absolut convins că ai văzut cel puţin una. Trendul curelelor NATO se impune în mod agresiv în industria horologieră, iar ele sunt purtate la aproape orice ceas, de la un Casio de 150 de lei, la un Hamilton de 2.500 lei şi până la un Breitling de peste 30.000 euro.
Deși unii nu privesc cu ochi buni ideea de a purta curele de 50 de lei la ceasuri scumpe, curelele NATO sunt apreciate pentru că sunt funcţionale, rapid interschimbabile şi arată al naibii de bine.
Pentru a căpăta minunăția asta, ostașul britanic trebuia, civilizat, să completeze un formular. Denumirea formularului: G1098...pe scurt G10. Iacătă de unde numele bulendrei în cauză.
Fiind de sorginte militară, cureaua a trebuit să fie funcţională, sigură şi rezistentă. Astfel, prin designul ei - care are o parte suplimentară ce petrece carcasa prin partea din spate - ceasul se ataşează foarte uşor, ocupă poziţia perfectă pe încheietura mâinii şi este asigurat în cazul ruperii unuia dintre telescoape.
Versiunea curentă de G10 are lăţimea de 18 mm (distanța dintre anse a ceasurilor din dotare marca CWC – Cabot Watch Company), iar catarama şi inelele sunt fabricate din oţel inoxidabil.
În timp, regimentele armatei englejilor au început să comande curele în culorile specifice unităţii, cu dungi în diferite culori şi combinaţii.
Cu toate acestea, deşi este foarte asemănătoare cu un G10, Sean Connery a purtat cureaua în 1964, când se turna Goldfinger, cu 9 ani înainte de a se inventa cureaua NATO.
Lăsând la o parte chestiunea cronologică, este destul de clar că nea' Connery purta doar o simplă curea fabricată dintr-o singură bucată de nailon, un fel de mamaie a curelei NATO.
Deși Bond este un trendsetăr, a curs multă apă pe Dâmbovița până când această bazaconie să fie la modă. Ca şi multe alte trenduri inspirate din articole militare folositoare vieţii cotidiene, cei care au adoptat primii moda G10, au fost în mod sigur atraşi de utilitatea şi aspectul tactic mişto.
Curelele NATO sunt ieftine (cu excepții bineînțeles), foarte trainice şi pot fi uşor schimbate, în funcție de ținută (am povestit aici despre regulile asortării). Puteți alege în funcție de calitatea, materialul (nailon sau piele) şi gradul de finisare. Găsiți variante de NATO cu 3 sau cu 5 inele, sau curele Zulu (o variantă cu inele rotunjite).
Eu am procopsit câteva vintigiuri din colecție cu niște NATO din piele şi vă pot spune că le şade extrem de bine.
În opinia mea, trendul NATO nu va dispărea curând. Gândiţi-vă că producători ca Hamilton, Tudor, Blancpain sau Bremont oferă acest tip de curea în echiparea de bază a unor modele aflate pe piaţă.
Watch out!
În opinia mea, trendul NATO nu va dispărea curând. Gândiţi-vă că producători ca Hamilton, Tudor, Blancpain sau Bremont oferă acest tip de curea în echiparea de bază a unor modele aflate pe piaţă.
Watch out!
Lucky Club Casino Site
RăspundețiȘtergereLuckyClub is a new online casino for UK 카지노사이트luckclub players that is registered in Malta. Get instant access to hundreds of top casino games, including Slots, Roulette, Rating: 4 · Review by Lucky Club